Dincolo de cotitură
17 Apr 2010 Lasă un comentariu
Dacă timpul nu mai avea răbdare odinioară, acum vă pot spune că nimeni nu a mai vorbit și nimeni nu a mai auzit nimic de dânsul. Poate tămăduitorii locului, ori zeii, ori chiar insula însăși transformă valorile de la un vizitator la altul, cu scopul pe care mi-l asum, ba chiar mi-l revendic, de a sărbători stagnarea, greu de definit în lipsa vremii și greșit creionată în conformitate cu spațiul. Se păstrează în felul acesta barbar, iluzia trecutului și a tradiției, în secunda blocată la compactarea; până la dizolvarea în vid, a timpului.
„Toate acestea sunt doar lucruri care țin locul verigilor într-un lanț. Și când am simțit că lanțul devine prea lung, am pus veriga finală, l-am încuiat și l-am uitat pe noptiera de lângă pat”
Făcuți să găsim făptașii, privim ca dintr-un turn, erodat și el de timp și vânturi seculare ori chiar mai puțin aprige.. Și desigur, cădem pradă aceleiași uitări, devenită un personaj principal negativ în jocul de-a metafizica or aplicarea etalonului în măsurarea bobului de mazăre, identic cu colegul de păstaie. Luate de val, elitele se pierd până în geamandură și îmi pun serios întrebarea „Și atunci cum de mai știm că există elite dacă mor prematur, fără a se detașa, și agăța de vreun piedestal?” Mi-e teamă că nu știu să răspund, ba chiar mai rău, știu, dar nu vreau să recunosc absența elitelor în cele două lumii, ele devin fiorduri pe mapamondul nostru și fructul instrumentelor noastre. Sunt legate de țărm, de sunt privite din larg, sunt una cu marea,văzute din prisma icebergurilor, și prezentate în antiteză cu privirea îndărăt.
Aiurea, te joci cu inducția în sfera materialistă și împaci viața cu imortalitatea. Ajungi la un prag nedefinit nici el temporar, pentru că ironic vorbind, poate nu ajungi, și trebuie să alegi.
Erou în lumea ta ori a altuia..
Iar eu acord tuturor șansa de a-și croi o soartă, așa încât și mie îmi revine una, de astăzi îmi caut propriul vas.
